DNA cere avizul Președinției pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Miron Mitrea

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 22 06. 2012, 14:41
Conducerea Direcției Naționale Anticorupție cere Președinției avizul pentru declanșarea urmăririi penale împotriva lui Miron Mitreda, fost ministru al Transporturilor. Șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a solicitat președintelui Traian Băsescu să-și dea avizul.

Conducerea Direcției Naționale Anticorupție cere Președinției avizul pentru declanșarea urmăririi penale împotriva lui Miron Mitreda, fost ministru al Transporturilor.

Șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a solicitat președintelui Traian Băsescu să-și dea avizul, pentru a se putea declanșa urmărirea penală a lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, în legătură cu același dosar în care mai este cercetat și fostul premier Adrian Năstase.

"În conformitate cu prevederile art. 12, art. 16 alin. 2 și art. 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată, și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție l-a sesizat pe Președintele României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală față de Miron Tudor Mitrea (ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada decembrie 2000 – iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în perioada iunie 2003 – decembrie 2004) pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracțiuni de corupție, instrumentate în dosarul numărul 49/P/2006", informează, joi, Biroul de presă al DNA.

O solicitare similară a fost trimisă Președinței la începutul săptămânii, în legătură cu fostul premier Adrian Năstase.