DNA cere permisiunea autorităților din Madagascar pentru a face cercetări în cazul lui Radu Mazăre

Publicat: 13 12. 2019, 22:39
Radu Mazăre și-a retras contestația la executarea pedepsei

„Admite solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Constanța. Sesizează Ministerul Justiției din România în vederea formulării solicitării către autoritățile din Republica Madagascar, referitoare la obținerea consimțământului în vederea efectuării urmăririi penale și a eventualei judecăți a suspectului Mazăre Radu Ștefan în cauza ce formează obiectul dosarului nr.204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu”, arată decizia de vineri a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICC).

Radu Mazăre a fost extrădat, în luna mai, pentru a-și ispăși pedeapsa de nouă ani de închisoare, primită în dosarul retrocedărilor ilegale.

Conform legii, Mazăre nu poate fi judecat sau cercetat penal în alte dosare față de cel pentru care a fost extrădat.

„Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea”, potrivit articolului 74 din legea 302/2004.

În acest context, pentru a continuă cercetarea penală pe numele fostului edil al Municipiului Constanța, procurorii au nevoie de aprobarea autorităților din Madagascar.

Judecătorii instanței supreme l-au condamnat definitiv, în 8 februarie, la nouă ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanței. Radu Mazăre execută pedeapsa la Penitenciarul Rahova. În același dosar au fost condamnați și Nicușor Constantinescu, Cristian Borcea și Dragoș Săvulescu.

În prezent, Radu Mazăre mai este judecat într-un alt dosar, cel al Campusului Social „Henri Coandă”. Emilian Schwartzenberg, Alexandru Mazăre (fratele lui Radu Mazăre) și Avraham Morgenstern sunt și ei inculpați în acest caz.

Totodată, pe rolul instanțelor se află și cazul Polaris, în care Mazăre e judecat pentru că a luat mită peste șapte milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Strutinsky pentru a-i asigura acestuia din urmă câștigarea unor licitații organizate de Primăria Constanța.

Un alt dosar ce îl vizează pe fostul edil al Constanței este cel în care este judecat pentru abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate. În același dosar, în fața judecătorilor a ajuns și Sorina Gina Hortolomei Moscu, la data faptelor reprezentant al societăților comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, acuzată pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor.

În faza de urmărire penală se află dosarul „Riviera Residence”, în care procurorii DNA fac cercetări cu privire la faptul că Radu Mazăre și alte persoane din Primăria Constanța au emis ilegal autorizația de construire a Riviera Residences, imobil situat pe plaja Mamaia.