Doctoratele lui Pandele și Negoiță, reclamate pentru plagiat

Publicat: 18 07. 2016, 15:09
Actualizat: 11 10. 2016, 21:52

Sesizarea CNATDCU este formulată în baza Hotărârii de Guvern nr. 134 din 2 martie 2016, pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, potrivit căreia „orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia și indiferent de data acordării titlului de doctor”.

„Depun pe această cale o sesizare referitoare la nerespectarea standardelor de etică profesională de către persoanele numite în lista de mai jos, mai precis suspiciuni de plagiat a tezelor de doctorat. Dovezile plagiatului masiv și incontestabil au apărut în urma unor anchete riguroase de presă, și sunt disponibile în domeniul public”, a arătat Cristian Dogaru în sesizare.

Astfel, acesta a precizat că, după informațiile apărute în presă, a analizat personal teza primarului Florentin Pandele și că certifică faptul că aceasta este plagiată. Despre lucrarea lui Robert Negoiță, Dogaru arată că aceasta reprezintă „o premieră în fenomenul fraudei academice din România: teza a fost plagiată 100%, din diverse surse, incluzând surse ne-academice precum portaluri de știri sau platforme de discuție online”.

Teza de doctorat a lui Negoita Robert reprezinta o premiera in fenomenul fraudei academice din Romania: teza a fost plagiata 100%, din diverse surse, incluzand surse ne-academice precum portaluri de stiri (hotnews.ro) sau platforme de discutie online (contributors.ro).

CNATDCU trebuie să se pronunțe în raport cu această sesizare în termen de 45 de zile. Decizia Consiliului poate fi contestată în 10 zile, iar CNATDCU dispune apoi de 10 zile pentru analiza acestei, urmând ca decizia luată să fie obligatorie pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului și eventualele sancțiuni pentru școlile doctorale.