Doi copii au furat mașina părinților. Plimbarea s-a terminat la spital

Publicat: 17 12. 2014, 12:00

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, unul dintre copiii de 14 ani a luat mașina tatălui său din curtea locuinței și, împreună cu celălalt băiat și cu încă un adolescent de 16 ani, au început să se plimbe prin localitatea Ivești.

La un moment dat, băiatul aflat la volan a pierdut controlul și a intrat cu autoutilitara în gardul unei locuințe.

În urma accidentului, cei doi copii de 14 ani au fost răniți, fiind transportați la Spitalul de Urgență Bârlad.

„Băiatul de 14 ani aflat la volan a suferit traumatisme și contuzii, în timp ce prietenul său are răni grave, respectiv fractură de tibie și peroneu. Medicii spitalului bârlădean au decis transferarea acestuia la o unitate medicală din Iași”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.

În ceea ce îl privește pe adolescentul de 16 ani, acesta este căutat de polițiști, în condițiile în care imediat după producerea accidentului a fugit de la fața locului.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele copilului de 14 ani care a provocat accidentul.