Doi morți și doi răniți într-un accident produs în timpul unei furtuni puternice, la Buzău

Publicat: 10 06. 2015, 20:36

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții Poliției Buzău, un accident a avut loc pe șoseaua de centură a Buzăului, în timpul unei furtuni puternice. Astfel, un autoturism înmatriculat în Buzău, condus de un tânăr de 27 de ani, care era însoțit de doi prieteni, a derapat în apropierea Fabricii de Bere, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism, înmatriculat în județul Galați, condus de un bărbat de 31 de ani din Gorj.

În urma impactului, doi bărbați din prima mașină și-au pierdut viața, unul dintre ei murind pe loc, iar celălalt în ambulanță.

„Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum cu carosabil umed, un șofer de 27 de ani ce se afla la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre Râmnicu Sărat spre Ploiești a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un șofer de 31 de ani din Gorj. Din accident a rezultat decesul a două persoane din autoturismul tânărului de 27 de ani și rănirea a două persoane din autoturismul gorjeanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Buzău, Doinița Mihalache.

Traficul pe șoseaua de centură a Buzăului se desfășoară pe un singur sens, iar polițiștii fac cercetări, urmând a stabili dacă accidentul s-a produs din cauza furtunii.

Miercuri seară, în județul Buzău s-a înregistrat o furtună puternică. Vântul care a suflat în rafale a doborât mai mulți copaci, atât în municipiul Buzău, cât și în județ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, la 112 s-a semnalat că, în timpul furtunii, un copac a căzut pe șoseaua de centură a Buzăului, între punctul comercial Dedeman și Fabrica de Bere. Un alt copac a căzut pe drumul județean 220, între localitățile Boldu și Ghergheasa, până la îndepărtarea arborelui de pe șosea de către pompieri traficul fiind blocat.