Doi români au alarmat autoritățile italiene, după ce au evadat dintr-o închisoare din centrul orașului Pescara

Publicat: 17 08. 2021, 22:34

Denis C, 25 de ani, și Florin C, 23 de ani, au evadat din închisoarea San Donato din Pescara, Italia, marți, 17 august. Cei doi deținuți români, căutați acum în toată regiunea Abruzzo, au reușit să sară gardurile închisorii în jurul orei 9.00, în timpul exercițiilor fizice, relatează publicația Il Centro.

Vânătoarea celor doi fugari, „tineri și atletici”, a căror poză a fost distribuită în toată regiunea, a început imediat după ce s-a dat alarma.
În afara zecilor de carabinieri și ofițeri de penitenciar mobilizați, poliția a lansat o căutare cu un elicopter.
Unul dintre evadați era în așteptarea procesului, celălalt avea o condamnare definitivă.

Închisoarea San Donato, recunoscută pentru securitatea slabă

Din luna august a anului trecut, patru deținuți au evadat din închisoarea din Pescara, ultimul, un egiptean, în iunie anul trecut. Africanul a fost prins după o săptămână.

Această situație readuce în prim-plan lipsa de securitate din închisoarea San Donato.
„Este aberant ceea ce se întâmplă în structura penitenciarului din Pescara, cu grave compromisuri de ordine și securitate și pentru comunitatea publică”, a acuzat vicepreședintelui Consiliului Regional, Domenico Pettinari.
„Nu este acceptabil ca închisoarea situată în mijlocul orașului să fie o structură din care se intră și se iese fără probleme. Această situație reprezintă un risc grav atât pentru personalul poliției penitenciare, cât și pentru cetățenii din Pescara. Și toate anchetele interne ar trebui activate imediat pentru a înțelege în detaliu dinamica evadărilor”, a mai spus Pettinari.

Potrivit relatărilor din presă, evadații români „au escaladat gardul și au făcut cu mâna înainte de a dispărea”.