Doi tineri, electrocutați după ce s-au urcat pe un pod CFR din Capitală

Publicat: 02 04. 2015, 16:40
Actualizat: 02 04. 2015, 18:14

Incidentul a avut loc la podul CFR din Strada Elena Văcărescu, din București.

Tinerii au urcat pe pod, cu biciletele, în ciuda faptului că nu aveau voie. Ei s-au apropiat la aproximativ un metru distanță de cablurile care alimentau linia ferată.

Cei doi s-au electrocutat pentru că s-au apropiat prea mult de cablurile de înaltă tensiune, formându-se un arc electric de 27.000 de volți.

La fața locului au fost trimise trei echipaje SMURD, care le-au acordat măsuri de prim ajutor, după care i-au transportat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Optița, în urma unei prime evaluări, unul dintre tineri are arsuri pe 60 la sută din corp, el având și traumatisme cranio-cerebrale, după ce a căzut de la aproximatic patru metri înălțime. În prezent, el este intubat și ventilat.

Cel de-al doilea tânăr are arsuri pe 50 la sută din corp, el fiind conștient, conform sursei citate.

Ambii sunt eveluați de către medici, pentru a se stabili dacă mai au și alte traumatisme. În cazul în care se va descoperi că nu mai au și alte afecțiuni, ei vor fi transferați la Spitalul de Arși din București.