DOSAR PENAL pentru situația de la „Spitalul Groazei” din Suceava | Viața cadrelor medicale, la mâna unor „favoritisme”! Procurorii investighează fapte de abuz în serviciu și fals intelectual

Publicat: 31 03. 2020, 18:24
Actualizat: 31 03. 2020, 18:26
Numărul deceselor din Marea Britanie crește / Sursă FOTO: Pixabay

Procurori de la Suceava au deschis dosar penal în ceea ce privește situația de la Spitalul Județean de Urgență unde zeci de medici au fost infectaţi cu noul coronavirus. Ulterior, dosarul a fosta declinat la parchetul ierarhic superior celui care a deschis ancheta, deoarece fapta de zădărnicirea combaterii bolilor a fost urmată de decesul unei persoane. De asemenea, procurorii investigează şi fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Procurorii arată că medicii şi angajaţii Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” au fost testaţi târziu.

„În condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus”, arată procurorii, potrivit adevărul.ro.

Primul dosar penal deschis – Cum s-au infectat zeci de cadre medicale cu noul coronavirus

Iniţial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Cercetarea viza circumstanţele în care zeci de cadre medicale de la Spitatlul Judeţean Suceava s-au infectat cu coronavirus.

Astfel, pe 23 martie, procurorii au examinat mai multe articole de lege şi s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

„La data de 25.03.2020, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, întrucât s-a constatat că în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei persoane, inclusiv în cazul celor prevăzute de art.352 alin.1, 2 şi 5 Cod penal, competenţa de soluţionare revine procurorilor din cadrul acestui parchet”, informează un comunicat al Parchetului.

Cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a rezultat faptul că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia, precizează procurorii.

Dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual

„La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, se mai precizează potrivit sursei citate.

Urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Viața cadrelor medicale, la mâna unor „favoritisme”

„În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul Parchetului.

La administrarea mijloacelor de probă s-au avut în vedere prevederile Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă, precum şi măsurile instituite pentru evitarea răspândirii infecţiei COVID-19, motiv pentru care s-au luat toate măsurile pentru conservarea de probe, potrivit procurorilor.