DOSAR PENAL. Un deputat PSD a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni și apoi și-a continuat drumul

Publicat: 12 06. 2020, 17:04
Actualizat: 12 06. 2020, 17:09

Un bărbat de 50 de ani a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni din Târgu Jiu, dar şoferul nu a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Se pare că mașina era condusă de deputatul PSD, Elvira Şarapatin.

La data de 12 iunie, polițiști din cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat, de 50 de ani, din orașul Novaci, cu privire la faptul că a fost victima unui eveniment rutier produs pe raza municipiului Târgu Jiu, iar autoturismul implicat în eveniment nu a oprit la fața locului.

Accidentul a avut loc vineri, în Târgu Jiu, pe o trecere de pietoni din oraş.

Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce traversa partea carosabilă a străzii Traian, din municipiul Târgu Jiu, prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător, ar fi fost acroşat de un autoturism, care nu i-ar fi acordat prioritate la trecere, fără a opri la locul faptei. La scurt timp, conducătoarea autoturismului, o femeie, de 68 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a revenit la locul producerii evenimentului rutier”, spun reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Atât pietonul, cât şi şoferiţa au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit surselor din anchetă, femeia care conducea maşina era deputatul PSD Elvira Şarapatin.

În urma impactului, bărbatul rănit în accident a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La scurt timp, Elvira Şarapatin a revenit la locul producerii accidentului

La scurt timp, conducătoarea autoturismului, Elvira Şarapatin, o femeie de 68 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a revenit la locul producerii evenimentului rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.