Dosarul evaziunii: Liderul grupării și trei membri, cercetați pentru fapte similare și la Ploiești, într-un dosar de 90 de milioane de lei

Publicat: 30 10. 2013, 18:15
Actualizat: 10 12. 2013, 17:17

Liderul grupării din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, Moubarak Mahmoud Sleiman, și trei membri ai acesteia sunt cercetați, pentru fapte similare, într-un dosar deschis de DNA Ploiești, în care prejudiciul este estimat la aproape 90 de milioane de lei, potrivit DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) precizează, într-un comunicat de miercuri, că Moubarak Mahmoud Sleiman, Abdul Mounim Al Zaid, Rami Ghaziri și Zayed Hussein sunt cercetați penal și de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru fapte de același gen săvârșite în perioada mai 2010 – august 2012, respectiv inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani în modalitatea transferului de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri și al deducerii ilegale a TVA.

Potrivit anchetatorilor, în calitate de administrator și director general al SC Avicola Crevedia SA, respectiv administrator al SC Avicola Tărtășești SA, Ghaziri Rami a evidențiat în actele contabile ale celor două societăți operațiuni fictive privind livrări intracomunitare de mărfuri către societăți comerciale de tip fantomă din Bulgaria, Ungaria și Cipru, în realitate mărfurile fiind comercializate pe teritoriul României, prin folosirea unui circuit economic având ca beneficiari finali ai mărfii societățile comerciale reprezentate de învinuit (furnizori inițiali ai produselor), membre ale holdingului Agroli (SC Avicola Crevedia SA, SC Synergy Invest SRL, SC Avicola Tărtășești și SC Agroli Grup SRL).

„În acest fel, s-a cauzat un prejudiciu la bugetul statului în sumă de 89.988.299 lei (din care 75.828.694 lei în cazul SC AVICOLA CREVEDIA SA Crevedia și 14.159.605 lei în cazul SC AVICOLA TĂRTĂȘEȘTI SA) reprezentând TVA dedus ilegal. De asemenea, inculpatul GHAZIRI RAMI a solicitat și obținut, fără drept, de la bugetul general consolidat, suma totală de 80.378.868 lei (din care 72.063.601 lei în cazul SC AVICOLA CREVEDIA SA și 8.315.267 lei în cazul SC AVICOLA TĂRTĂȘEȘTI SA) cu titlu de rambursare și/sau compensare de TVA, urmare a livrărilor intracomunitare fictive declarate de cele două societăți”, arată DNA.

În aceeași perioadă de timp, susțin procurorii, Ghaziri Rami a transferat fondurile provenite din evaziune fiscală în conturile din Liban deschise pe numele unor cetățeni de origine libaneză, membri ai familiei sau societăți comerciale pe care le controlează în țara respectivă, după care sumele de bani au fost redirecționate către conturi din România, fiind destinate acordării unor împrumuturi/investiții firmelor românești deținute de acesta. Ulterior, arată DNA, o parte din aceste fonduri s-au reîntors în Liban având o aparență de legalitate conferită de interpunerea unor operațiuni justificate din punct de vedere economic și comercial cum ar fi „rambursări împrumuturi”, plăți aferente unor operațiuni de comerț exterior etc.

Toți cei patru inculpați din dosarul deschis la Ploiești vor fi prezentați Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.

Moubarak Mahmoud Sleiman, Abdul Mounim Al Zaid, Rami Ghaziri sunt deja în arest, printr-o decizie luată de instanța supremă, în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, în care aceeași măsură preventivă a fost luată față de alte 13 persoane, între care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, și funcționarul ANAF Antonio Burlacu.

În dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, Zayed Hussein a primit interdicție de a părăsi țara timp de 30 de zile.