Dosarul medical în cazul Patriarhului, transferat la Colegiul Medicilor din România

Publicat: 15 02. 2012, 10:05
Actualizat: 17 02. 2012, 21:00
Dosarul cu actele medicale privind intervenția chirurgicală la care a fost supus Patriarhul Teoctist a fost trimis de la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din București la cea similară din cadrul forului profesional național.

Decizia a fost luată după ce în presă au apărut mai multe speculații legate de faptul că profesorul Ioan Sinescu ar fi judecat de către colegii săi, întrucât este membru în conducerea Conducerea Medicilor din București (CMB).
Vrem să dovedim că este o anchetă corectă și de aceea vor înainta documentele Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din România", a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Ioan Lascăr, președintele (Mediafax)