Două eleve din Pitești au ajuns la spital după ce au înghițit o cantitate mare de medicamente

Publicat: 19 06. 2015, 12:12

Cele două adolescente, eleve de liceu cu vârste de 15, respectiv 16 ani, au fost transportate de urgență la spital, vineri, după ce au ingerat o cantitate mare de medicamente la școală.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, paramedicii SMURD au intervenit la Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” din Pitești, după ce o elevă a sunat la 112 și a spus că în curtea școlii sunt două colege de-ale sale care se simt rău.

Când echipajul medical a ajuns la cele două fete, acestea erau conștiente și le-au spus paramedicilor că au înghițit 20 de pastile de Paracetamol pentru că le durea capul.

Ambele au fost preluate de SMURD și transportate la Spitalul de Pediatrie din Pitești, pentru îngrijiri medicale.