Două femei rănite după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

Publicat: 17 06. 2012, 17:37
Actualizat: 04 07. 2013, 07:04

Două femei au fost rănite, duminică după-amiază, în stațiunea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, întrucât femeia de la volan nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Roland Venig, a declarat corespondentului MEDIAFAX că două femei, mamă și fiică, se aflau într-o mașină, iar cea de la volan nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în stațiune.

„Șoferița și mama ei au venit probabil grăbite să ajungă la un spectacol care are loc acum în stațiune și nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată. Mașina a fost lovită de trenul care circulă pe relația Rodna – Ilva Mică. E de vină șoferița care nu s-a asigurat”, a declarat el.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, deși femeile nu sunt grav rănite, la fața locului a fost trimis un echipaj SMURD să le acorde îngrijiri medicale.