Două persoane au murit în urma unui accident rutier produs în Iași

Publicat: 20 12. 2021, 14:16

Un accident cumplit a avut loc luni în Iași. Două persoane au murit după impactul dintre o maşină şi o camionetă.

Tragedia s-a produs pe DJ248A, în dreptul localităţii Voineşti, din judeţul Iaşi.

Potrivit ISU Iaşi, au fost implicate un autoturism şi o camionetă.

„Au rezultat 3 victime încarcerate. La locul interventiei s-au deplasat de urgenţă o autospecială de intervenţie şi stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de descarcerare, un echipaj de terapie intensiva cu medic şi două echipaje de prim ajutor calificat. În urma evenimentului rutier au rezultat rezultat 3 victime, două victime, bărbaţi, cu vârste de 42 şi 23 de ani decedate la locul intervenţiei, iar cea de-a treia victimă, bărbat, în vârstă de 29 ani, a fost transportată la spital”, anunţă ISU Iaşi.

Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.