Dr. Radu Ciornei, cercetător imunolog: Un pacient confirmat pozitiv COVID nu e neapărat și o persoană contagioasă

Publicat: 14 07. 2020, 19:16
Actualizat: 06 04. 2021, 19:12
Dr. Radu Ciornei, cercetător imunolog: Un pacient confirmat pozitiv COVID nu e neapărat și o persoană care poate contamina pe alții / Sursă foto: Shutterstock

Potrivit medicului Radu Ciornei, cercetător în cadrul Universității Suceava, și specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară, „o persoană care este confirmată pozitiv cu infecție SARS-CoV-2 nu este neapărat și o persoană contagioasă”, relatează News Bucovina.

Doctorul spune că la test se măsoară dacă persoana are bucăți de virus în gât

Potrivit lui Radu Ciornei, testele făcute nu sunt îndeajuns de eficiente pentru a arăta dacă un pacient confirmat pozitiv COVID poate să infecteze la rândul său alte persoane, deoarece virusul poate fi mort.
„La un om testat pozitiv noi nu măsurăm infecțiozitatea sa, ci măsurăm dacă are bucăți de virus în gât. Viu sau mort. Oamenii pot elimina bucăți de virus din plămâni. De exemplu un om s-a vindecat. Două zile la rând face teste negative. După zece zile el poate să elimine virus mort din plămâni și testul său este pozitiv. Dar el nu mai poate infecta pe nimeni”, spune doctorul Ciornei.
„Dacă virusul se cultivă înseamnă că virusul e viu și omul acela poate contamina pe alții”, a mai explicat medicul.
Radu Ciornei a absolvit UMF Iași în anul 1996. Medicul are doctorat în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară la University of Kentucky. De asemenea, acesta are și studii postdoctorale la University of Missouri Columbia, și a fost bursier „Marie Curie” în Imunologie și Epigenetică la Univeristatea de Medicină din Viena.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 637 de noi cazuri de infectări cu coronavirus. În București, sunt în total până acum 3.918 de cazuri

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.237 de teste.

Sâmbătă s-a ajuns la un nou record negativ – 698 de noi cazuri de Covid-19. Autoritățile au anunțat luni  413 cazuri de infectări.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.

Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.