Dragnea, ironizat de un europarlamentar: ”Treceți la lopată și scoateți oamenii din nămeți”

Publicat: 12 01. 2017, 07:33

„Domnule Dragnea, treceți la lopată și scoateți oamenii din nămeți, că așa v-ați lăudat anul trecut că faceți când vine viscolul!.

Într-o postare de acum un an, 17 ianuarie 2016, de pe pagina lui de Facebook, Liviu Dragnea ironiza modul în care Guvernul Dacian Cioloș a administrat valul de ninsori și viscol care a cuprins țara în acele zile.

Astăzi, în plină guvernare Dragnea – Grindeanu, lucrurile stau astfel:

– 99 de trenuri au fost anulate;

– zborurile interne și externe circulă cu întârzieri de câteva ore;

– zeci de localități din țară au rămas fără curent electric;

– 28 de drumuri naționale, zeci de drumuri județene și trei autostrăzi au fost închise;

– sute de persoane și zeci de mașini sunt blocate pe mai multe drumuri din țară;

– situația în localitățile în care vă aflați și, inclusiv, în Capitală este cea pe care o vedeți cu toții, accesul pe trecerile de pietoni se face prin mormane de zăpadă sau apă pentru că scurgerile în canalizare sunt blocate, pe cea mai mare partea a trotuarelor NU se poate circula, stațiile de autobuze și troleibuze sunt impracticabile, iar mijloacele de transport în comun, cele care nu au rămas înzăpezite fără a mai putea continua, opresc în plină stradă, îngreunând și mai mult traficul deja anevoios etc. etc.

Liviu Dragnea este un parvenit incapabil să rezolve problemele țării. A vrut la guvernare, să treacă la treabă!”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

În postarea din 2016, Liviu Dragnea spunea că, în anii trecuți, obișnuia să deszăpezească el și să scoată el oamenii din nămeți, iar acum face oameni de zăpadă din troienele lăsate de guvernul Cioloș.