DRAMĂ. După o ceartă cu iubitul, o tânără a încercat să-și pună capăt zilelor cu un cuțit de bucătărie

Publicat: 11 05. 2020, 11:27
Actualizat: 07 04. 2021, 00:07
Copil de șase ani din Bacău, la spital după ce ar fi consumat semințe de mătrăgună

O tânără din Botoşani a şocat cadrele medicale după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor în acelaşi timp, în două moduri diferite. 

Femeia a recurs la gestul cumplit duminică la prânz, după o ceartă cu iubitul. Din motive încă necunoscute, aceasta a luat un cuţit de bucătărie, pe care a încercat să şi-l înfingă în piept, în zona inimii. Din fericire, tânăra nu a avut suficientă forţă şi nici nu a lovit într-o zonă sensibilă, astfel că lama cuţitului a nimerit sternul, osul extrem de rigid oprind avansarea vârfului ascuţit către inimă. Femeia s-a ales, însă, cu o plagă de aproximativ un centimetru, care a început să sângereze puternic, scrie monitorulbt.ro.

Partenerul femeii a apelat disperat la serviciul 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale. O ambulanţă cu medic a SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului, acordându-i tinerei primul ajutor, după care a transport-o la spital. „Pacienta a fost stabilizată de la locul intervenţiei, după care transportată la Urgenţe pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Prezenta o plagă de aproximativ un centimetru în zona sternului, precum şi traumatisme la membrele inferioare şi coloana lombară”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

După ce a fost supusă mai multor investigaţii, tânăra a fost internată pe secţia de neurologie şi Neurochirurgie, pentru a fi supravegheată şi supusă unor tratamente de specialitate.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care însă nu va începe o anchetă, nefiind suspiciuni de comitere a unei fapte de natură penală.