Drumețiile și turismul în pădurile din Arad, interzise timp de trei luni din cauza pestei porcine

Publicat: 24 10. 2020, 21:26

Autoritățile din Arad au interzis, sâmbătă, pentru următoarele 90 de zile, drumețiile și alte activități turistice în pădurile de județ după ce a fost depistat un nou focar de pestă porcină africană, în localitatea Sodocor.

Potrivit deciziei Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Arad, interdicția intră în vigoare duminică, transmite Mediafax.

Drumeții interzise timp de 90 de zile

„Se interzic, pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 25.10.2020, drumețiile, raliurile, competițiile sportive, activitățile turistice și de campare, inclusiv accesul cu biciclete, ATV-uri și alte vehicule, pe toate terenurile din zonele împădurite ale județului Arad (drumuri forestiere, trasee marcate și nemarcate etc.,) cu excepția vehiculelor care desfășoară activități autorizate în zonă. Nu intră sub această interdicție competițiile și activitățile care se desfășoară pe drumurile de interes național, județean și local, cu aprobarea administratorilor acestor drumuri”, se arată în hotărâre.

Autoritățile anunță că perioada poate fi prelungită în funcție de situația epidemiologică.

Decizia a fost luată având în vedere situația epidemiologică de pe raza județului Arad, în ceea ce privește pesta porcină africană și a confirmării unui nou focar în localitatea Socodor, și evoluția bolii la mistreți, pe raza Fondurilor de vânătoare Șiria, Arăneag și Conop.

Pesta porcină face ravagii în România. 40 de județe, afectate de molimă! Anunțul ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă că pesta porcină face ravagii în 40 de judeţe din România. Cele mai afectate județe sunt Teleorman, Iaşi şi Satu Mare, transmite autoritatea.

În paralel cu epidemia de coronavirus, zeci de județe din România sunt afectate de o molimă la animale, transmite Mediafax.

Datele oficiale arată că, vineri, în România, pesta porcină africană era confirmată în 40 de judeţe, cele mai afectate fiind Teleorman, Iași și Satu Mare.

În 36 de judeţe sunt afectaţi de virusul pestei porcine africane atât porcii domestici cât şi mistreţii, în două judeţe sunt infectaţi numai mistreţii, iar în alte două judeţe au apărut cazuri doar la porcii domestici.