Drumul spre munte, BLOCAT de o coloană de mașini de șapte kilometri pe DN 1

Publicat: 17 08. 2012, 18:49
Actualizat: 17 08. 2012, 20:26

Drumul național 1 este foarte aglomerat, vineri după-amiază, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte formându-se o coloană de mașini care se întinde pe șapte kilometri, în timp ce pe sensul de mers Brașov – București coloana de mașini este de trei kilometri.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Poliției Prahova, DN 1 între Ploiești și Brașov este foarte aglomerat, vineri după-amiază, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, pe sensul de urcare către munte, autovehiculele circulă în coloană, de la kilometrul 124 al DN 1 până la kilometrul 131, viteza de deplasare fiind de aproximativ 40 de kilometru pe oră.

Și pe sensul de mers Brașov – București DN 1 este aglomerat, mașinile circulând în coloană între kilometrul 131 și kilometrul 134. Reprezentanții Poliției Prahova au precizat că pe acest tronson de drum nu se înregistrează blocaje în trafic.