DSP Ilfov: În 2008, dezvoltatorul ansamblului Confort City a primit aviz pentru un complex comercial

Publicat: 03 10. 2012, 17:02
Actualizat: 27 09. 2018, 19:42

Dezvoltatorul ansamblului Confort City a primit aviz, în 2008, pentru a construi un complex comercial cu birouri și parcare, pe 12.865 metri pătrați, iar spre sfârșitul aceluiași an, a cerut informații privind construirea de locuințe, în condițiile în care terenul se afla între două gropi de gunoi.

„În 2008, Direcția de Sănătate Publică Ilfov a dat autorizație sanitară reprezentanților dezvoltatorului pentru construirea unui complex comercial, birouri și parcare – imobil cu parter și 14 etaje, pe o suprafață de 12.865 de metri pătrați. În septembrie 2008, tot la DSP Ilfov, a fost primită o adresă din partea acelorași persoane, prin care ni se cereu lămuriri pentru un amplasament de locuințe între cele două gropi de gunoi”, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Ilfov, Dănuț Crăciun.

Potrivit sursei citate, DSP Ilfov a spus că distanța dintre terenul pe care s-a construit și una dintre gropile de gunoi de 1.200 de metri, iar față de cealaltă, de 1.700 de metri. „Asta însemna că distanța era mai mare decât cea minimă prevăzută de lege, de 1.000 de metri”, a mai spus reprezentantul DSP Ilfov.

Și locatarii complexului Confort City au solicitat DSP Ilfov date privind distanța legală față de cele două gropi de gunoi. „Locatarii au fost înștiințați că blocul se află la o distanță normală de cele două gropi de gunoi”, a mai spus directorul executiv de la DSP Ilfov.

Tot la DSP Ilfov au fost solicitate probe privind calitatea apei din zonă, iar rezultatele de laborator au arătat că aceasta se încadrează în parametrii normali, a mai spus Dănuț Crăciun, care a precizat că a fost numit la conducerea DSP Ilfov după eliberarea avizului.

Un bloc din ansamblul rezidențial Confort City a fost afectat, marți, de un incendiu izbucnit la mansardă, în urma căruia câteva zeci de apartamente au fost distruse.

Complexul Confort City, deținut de frații Robert și Ionuț Negoiță, este format din 12 blocuri cu 1.680 de apartamente, la care se adaugă parcări, două minimarketuri, o grădiniță, locuri de joacă pentru copii și parcuri.

Ansamblul rezidențial, dat în folosință în 2010, este situat în Popești-Leordeni, la granița cu Capitala, la 7,6 kilometri de Piața Unirii și 6,3 kilometri de Parcul Tineretului.