Dumitrașcu, FSANP: Bâla a „mințit”, spunând „povești” despre evadări și „a dat idei”

Publicat: 31 05. 2012, 15:07
Actualizat: 31 05. 2012, 16:07

Fostul director general al ANP, Ion Bâla a „mințit” când a făcut referire la planurile unor „grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflați” în detenție, acestea neavând susținere în realitate a declarat, joi, pentru Mediafax, liderul FSANP, Sorin Dumitrașcu.

„Fostul director general a mințit. Au fost probabil informații, așa cum sunt destule în mediul penitenciar, povești. Nu au existat acțiuni manifeste și reale în sensul indicat de către fostul director. Este doar o poveste, pe care a ales să o spună, uitând de calitatea în care vorbește”, a declarat liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Liderul sindical a adăugat că, „în mod frecvent, escortele sunt in situația de a gestiona relația cu familiile deținuților escortați, uneori situațiile fiind tensionate, însă atacuri premeditate și armate asupra escortelor nu au fost și nu sunt circumstanțiate faptic”. Dar, vorbind despre asemenea „planuri”, fostul director general al ANP „a dat, de bună-seamă, idei”, a opinat Dumitrașcu.

Liderul sindical l-a calificat pe fostul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) drept „amator de scenarii”, spunând că fostul oficial „minte funcțional și din reflex”.

Dumitrașcu a mai spus că, dacă situațiile evocate de Bâla și informația conform căreia aceste planuri ar fi fost dejucate erau reale, acesta nu ar fi fost demis.

Demiterea este „o măsură justificată, dar motivele sunt altele” și privesc „incompetența și lipsa de rezultate din cei patru ani de mandat”, precum și „frecventele derapaje”, care „au ajuns la urechile” ministrului Justiției, acesta „luând rapid o decizie”, a mai declarat Dumitrașcu.

„Declarațiile fostului director general au fost doar „picătura care a umplut paharul”, a conchis liderul sindical.

Trei planuri ale unor rețele teroriste care încercau eliberarea unor lideri interlopi aflați în sistemul de detenție din România au fost dejucate la timp, a declarat, miercuri, la Vaslui, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ioan Bâla, citat de corespondentul MEDIAFAX.

„Planurile acestor grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflați în sistemul de detenție. Deținem informații că aveau mașini inscripționate cu însemnele Poliției și cu dotările corespunzătoare, fiind îmbrăcați chiar și în ținute de polițiști. Din fericire, am reușit la timp destructurarea acestor rețele, mai ales că nu s-ar fi sfiit să folosească și arme de foc”, a declarat directorul ANP.

El a precizat că au existat trei astfel de acțiuni, ultima fiind în București.

Personalul din penitenciare este ” foarte tensionat”, ni se cere acțiune

Dumitrașcu a vorbit și despre starea personalului din penitenciare, apreciind-o drept „tensionată”. El a spus și că se cere „insistent” acțiune organizată din partea conducerii sindicale.

„Personalul este foarte tensionat și membrii de sindicat cer insistent acțiune organizată din partea sindicatelor. Condițiile de muncă și calitatea relației cu angajatorul sunt principalele probleme, alături de organizarea defectuoasă a unor concursuri, decizii ilegale și măsuri arbitrare”, a declarat liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Dumitrașcu a remarcat, însă, că faptele de corupție din sistemul penitenciar nu se produc în principal „din pricina acestor probleme”, cauzele fiind găsite mai mult la nivel personal. „Corupția are cauze la nivel personal, deși influențe negative în a determina astfel de comportamente în sistemul penitenciar nu lipsesc”, a spus liderul sindical.

„Situația înainte de demiterea lui Ioan Bâla era destul de tensionată. În preziua demiterii, FSANP a notificat Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la declanșarea unor acțiuni sindicale, în situația în care conducerea ANP continuă să refuze aplicarea unor acte normative.Luni, ministerul ne-a invitat la discuții și suntem permament în legătură, pentru soluționarea problemelor urgente. Cel mai probabil, vom găsi deschiderea necesară și nu va fi nevoie de radicalizarea acțiunilor sindicale”, a mai declarat liderul FSANP.

Dumitrașcu a precizat că o primă măsură pentru detensionarea situației din sistem a fost desemnarea de către Ministerul Justiției a unui „coordonator al ANP”.

Șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Bâla, a fost demis, miercuri, de ministrul Justiției, Titus Corlățean, ca urmare a declarațiilor „total nefundamentate” făcute de acesta pe tema unor presupuse tentative de evadare ale unor interlopi, planuri dejucate însă de autorități