După ce s-a „mișcat popular” cu Băsescu și Udrea, Emil Boc face un ANUNȚ SURPRIZĂ

Publicat: 20 09. 2015, 00:08
Actualizat: 15 03. 2016, 17:40

„Din punct de vedere politic, candidatura mea este în interiorul PNL. Trebuie, în primul rând, să vedem cum rezolvăm problemele clujenilor”, le-a răspuns Emil Boc jurnaliștilor care l-au întrebat dacă va candida la alegerile locale din anul 2016.

La sfârșitul lunii august, copreședintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat că primarul Emil Boc și-a exprimat în scris, conform procedurii interne din partid, intenția de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca.

„Domnul primar Emil Boc și-a exprimat în scris, la secretariatul PNL Cluj, conform procedurii interne din partid, intenția de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor la Primăria Cluj-Napoca. La fel au procedat toți primarii liberali din județ și din țară. Acest lucru demonstrează că alte informații vehiculate despre candidatura domniei sale sunt pure speculații. Eu nu am nicio rezervă, Emil Boc va candida din partea PNL la alegerile locale din 2016”, a spus Buda.