După o discuție cu Hellvig, Manda anunță că SRI vrea desecretizarea protocolului cu Parchetul General

Publicat: 19 03. 2018, 15:48

„Am vorbit cu domnul Hellvig, dânsul m-a sunat și și-a exprimat disponibilitate de a desecretiza acel protocol, este vorba despre protocolul între SRI și Parchetul General și a prezentat dorința de a ne vedea la comisie pentru a discuta despre anumite elemente din activitatea Serviciului Român de Informații”, a declarat luni Claudiu Manda, șeful Comisie de Control SRI.

Acesta a mai spus că discuțiile la care va participa Hellvig vor avea loc vineri sau în cursul zilei de marți.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis, luni, către Parchetul General, o cerere de desecretizare a protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informații, precum și informații despre existența acestora.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis, luni, către Parchetul General, o cerere de desecretizare a protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informații, precum și informații despre existența acestora.

„În data de 19 martie 2018, ministrul justiției, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, a solicitat domnului Augustin LAZĂR, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza prerogativelor constituționale și a competențelor legale, comunicarea următoarelor aspecte:
•dacă și câte protocoale secrete au fost încheiate între Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe de o parte și Serviciul Român de Informații, pe de altă parte;
•data încheierii și semnatarii respectivelor protocoale;
•demararea procedurii legale de desecretizare a conținutului acestora”, transmite Ministerul Justiției printr-un comunicat de presă.

Vineri, Președinția a transmis că CSAT nu a impus încheierea unor protocoale, acordurile fiind realizate la cererea SRI sau a altor instituții, motiv pentru care responsabilitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului Suprem sau a președintelui. Sursa citată precizează că, în ceea ce privește declasificarea, aceasta se face prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.

Ulterior, premierul Viorică Dăncilă a anunțat că solicită desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții ale statului, având în vedere interesul public, precum și poziția oficială exprimată de Administrația Prezidențială.

„Dacă solicitarea premierului nu acoperă și o solicitare către Ministerul Public, în limitele mele de competență legală, cele ale Constituției, care spune că procurorii sunt sub autoritatea Ministerului Justiției, nu sub control Ministerului, cum spunea cineva, atunci eu, în calitate de ministru, voi solicita luni, la prima oră, desecretizarea protocoalelor de către Mininisterul Public și DNA. Ministerul Public nu-și poate desfășura activitatea în afara legii. Procurorul își desfășoară activitatea numai în baza legislației penale. Nu există lege care să-i permită procurorului să constituie alte premize în anchetele penale. Eu nu pot decât să fiu de acord cu doamna prim-ministru. Dacă s-a adresat SRI, în egală măsură trebuie să ne adresăm Ministerului Public și DNA, cealaltă parte semnatară a protocolului. Dacă CSAT a spus că nu are competența desecretizării, citim faptul că indirect se recunoaște existența protocoalelor, ceea ce este un fapt bun, ni se spune la rang înalt că ele există”, a anunțat și ministrul Tudorel Toader, într-o intervenție la postul Antena 3.