După stâlpul din mijlocul drumului, centura Craiovei s-a fisurat înainte de inaugurare

Publicat: 07 02. 2016, 13:48
Actualizat: 05 07. 2016, 21:46

După apariția fisurilor, pe mijlocul șoselei, la finalul lui 2015, constructorul a decis sistarea lucrărilor, iar CNADNR a precizat că după ultimele venimente Centura de sud a Craiovei va fi gata abia la mijlocul acestui an. Crăpăturile se întind pe o lungime de 500 de metri și pentru a afla cauza acestora proiectantul lucrării a comandat o expertiză tehnică.

Compania Națională de Drumuri a precizat pentru Digi24 că decizia a aparținut firmei de construcții, care a cerut proiectantului centurii de sud a Craiovei să găsească o soluție. „În momentul acesta se întocmește o expertiză de către un expert autorizat. În momentul de față nu avem concluziile, dar se pare că ar fi fost o sursă neomogenă și s-ar fi folosit un pământ neconform în acele zone”, a declarat Bogdan Păunescu, reprezentantul  firmei de proiectare.

Niciunul dintre reprezentanții firmei care construiește Centura de Sud  a Craiovei nu a putut fi contactat pentru a oferi vreo explicație legată de acestă situație. Firma de construcții este aceiași care, în urmă cu doi ani a lăsat un stâlp în mijlocul șoselei de centură și au turnat asfalt în jurul său.

Centura de Sud a Craiovei costă peste 12 milioane de euro, din care două treimi sunt bani europeni. După ce șoseaua s-a fisurat, CNADNR a anunțat că șoseaua ar putea fi gata abia  în al doilea semestru din 2016, asta în condițiile în care dacă lucrarea nu va fi finalizată până  în iulie 2016, fondurile europene vor trebui returnate.