„E necesar ca instituțiile din România să demonstreze un angajament colectiv”. Ce spune șeful Reprezentanței CE

Publicat: 22 10. 2019, 17:14

„Comisia Europeană a adoptat astăzi la Strasbourg raportul său anual privind situația sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției din România. Pe scurt, mesajul Comisiei: este necesar ca instituțiile cheie din România să demonstreze un angajament colectiv și ferm în ceea ce privește independența justiției în România și păstrarea echilibrului în sistemul judiciar. Suntem într-o cursă lungă. Am fi dorit să nu asistăm la o întoarcere din drum, însă rămânem încrezători că autoritățile române vor da un nou impuls în ceea ce privește atingerea obiectivelor MCV. Salutăm eforturile întreprinse de autoritățile române din iunie 2019, însă considerăm că acestea trebuie dublate de măsuri concrete atât legislative cât și administrative. În mod specific, și mă gândesc la abordarea legislativă, aceasta o considerăm esențială”, a spus Cristian Buchiu, după publicarea raportului MCV privind situația sistemului judiciar din România din ultimul an.

Acesta a reamintit că Executivul de la Bruxelles pune la dispoziția României, la nivel administrativ, 125 de milioane de euro pentru reforma sistemului judiciar.

„De asemenea, la nivel administrativ profit de acest moment să reamintesc faptul că CE pune la dispoziția României 125 de milioane de euro pentru proiecte destinate reformei sistemului judiciar din România. Rămânem la dispoziția autorităților române în acest sens, cum am făcut-o și în trecut. Vom transmite acest raport Consiliului European și Parlamentului European și vom monitpriza în continuare, cu atenție, situația sistemului judiciar din România”, a declarat Buchiu.

Comisia Europeană subliniază, într-un comunicat privind raportul MCV, că s-a constatat, în România, o involuție față de progresele din anii precedenți, ceea ce reprezintă o sursă de preocupare majoră, subliniind că regretă țara noastră nu a pus în aplicare recomandările din 2018. Comisia Europeană a adoptat, marți, ultimul raport privind evoluția situației din România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Foto: Pixabay