Ea este SUCCESOAREA lui Klaus Iohannis

Publicat: 02 12. 2014, 22:03

Consiliul Local Sibiu s-a întrunit, marți după-amiază, într-o ședință extraordinară, la care participă și Klaus Iohannis, iar demisia acestuia din funcția de primar a fost validată de consilieri cu unanimitate de voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, s-a trecut la formarea comisiilor pentru validarea votului secret privind alegerea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari – Astrid Fodor (FDGR) și Virgil Popa (PNL).

În urma votului consilierilor locali, Astrid Fodor a fost aleasă primar interimar cu 21 de voturi „pentru” și două „împotrivă”.

„Vă mulțumesc pentru încredere. Aceeași încredere o am și eu în fiecare dintre dumneavoastră. La final vreau să spunem că fiecare lucru pe care l-am făcut a fost în folosul comunității. Vă mulțumesc, domnule Iohannis, pentru că mi-ați dat ocazia să lucrez cu dumneavoastră din 2008, zi de zi. O să duc mai departe strategia Sibiu începută de dumneavoastră”, a spus Fodor.

De altfel, lui Astrid Fodor îi fuseseră delegate atribuțiile lui Klaus Iohannis încă dinaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Consiliul Local Sibiu este format din 23 de consilieri, dintre care 15 sunt din partea FDGR, trei de la PSD, câte doi de la PNL și PDL și unul de la PC.

Klaus Iohannis a anunțat, marți, că și-a depus mandatul de primar al Sibiului, spunând că acest demers este necesar pentru a putea prelua în câteva zile mandatul de președinte al României.

Astrid Fodor s-a născut în 6 noiembrie 1953, la Sibiu. Jurist de profesie, Astrid Fodor a lucrat în mediul privat din Sibiu și Mediaș și a deținut funcția de director economic al Consistoriului Evanghelic.

Astrid Fodor este membră a Forumului Democrat al Germanilor din România și a fost aleasă pentru prima dată în funcția de consilier local în 2004. Patru ani mai târziu, ea a devenit și viceprimar al municipiului Sibiu, făcând parte din echipa lui Klaus Iohannis.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Astrid Fodor deține o parte dintr-un teren de peste 600 de metri pătrați în extravilanul municipiului Mediaș și un autoturism Peugeot, cumpărat în 2006. Astrid Fodor are un credit de 33.000 de lei contractat de la o bancă în anul 2013. De asemenea, în anul 2013, Astrid Fodor a câștigat 38.256 de lei de la Primăria Sibiu.