ECHIPAMENTE MEDICALE | Un alt transport de 45 de tone ajunge în România din Coreea de Sud

Publicat: 07 04. 2020, 21:29
Actualizat: 07 04. 2020, 21:30

Al treilea transport aerian cu alte 45 de tone de echipamente medicale, din Seul, Coreea de Sud, va ajunge în noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) în România cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipamente de protecție medicală de la Seul la București.

Misiunea de zbor, ale cărei costuri sunt acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, este executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Echipamentele constau în aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, care au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

Acesta este cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de țări NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus, a fost o premieră în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Distribuirea echipamentelor de protecție se va realiza cu transport IGSU și cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență și vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor aflate în teren.

Coordonarea zborului s-a realizat, din partea României, de Centrul Național Militar de Comandă al MApN.

Ministrul Apărării, despre aceste operațiuni: „Această capabilitate am folosit-o și în 2015, la nefericitul eveniment de la Colectiv”

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a declarat, într-un interviu luat cu ocazia aterizării celui de-al doilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud, cum a reușit să acceseze atât de repede aceată capabilitate a Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Ministrul a explicat calea aleasă pentru ca materialele sanitare să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele.

„Doresc că menționez că tot această capabilitate am folosit-o și în 2015, la nefericitul eveniment de la Colectiv. Ca atare, este o experiență pe care țara noastră a maturat-o, deja sunt alte națiuni care urmează acest model și asta înseamă puterea de echipă, punerea laolaltă a capabilităților și dovedirea eficienței în situații critice”, a afirmat ministrul.

O aeronavă C-17 Globemaster III a adus sâmbătă, 28 martie, încă aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la București. Echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Sitiluații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în România, așa cum a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III reprezintă prima utilizare a orelor de zbor, alocate ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic, pentru pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus.

Vezi aici interviul integral cu ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă!

FOTO – Arhivă / MApN