Efectul Colectiv: Guvernul a stabilit cine trebuie să se ocupe de gestionarea situațiilor de urgență

Publicat: 03 08. 2016, 15:28
Actualizat: 05 06. 2018, 20:05

„S-a adoptat o Hotărâre de Guvern care urmează unei analize pe care Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne și angajamentului pe care aceste instituții le-au luat după evenimentele din Colectiv. Așadar, în ședința de azi Guvernul a aprobat o Hotărâre care reglementează asigurarea la nivel național a managementului tipurilor de risc pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență”, a declarat Liviu Iolu.

El a mai spus că actul normativ stabilește autoritățile și organele de specialitate ale administrației publice centrale, structurile teritoriale aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, autoritățiile administrației publice locale precum și operatorii economici care au obligația de a asigura managementul tipurilor de risc. Autoritățile responsabile asigură acest management de risc repartizat pe următoarele domenii de acțiune: prevenire, pregătire, răspuns și refacere și reabilitare.

„În temeiul Hotărârii se vor elabora următoarele planuri de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, regulamente de gestionare a situațiilor de urgență, concepția națională de răspuns, planuri de acțiune și registrul de capabilități”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

El a precizat că regulamentele de gestionare a situațiilor de urgență se avizează de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și se aprobă prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

„Pentru fiecare din următoarele tipuri de risc: cutremure, epidemii, inundații, accident nuclear sau radiologic și incendii de pădure care au impact major asupra comunităților, mediului și populației, ISU elaborează cu avizul DSU o concepție națională de răspuns cu sprijinul celorlalte autorități publice. De asemenea, Hotărârea stabilește și cine e comandantul acțiunilor pentru că au fost probleme în cazul Colectiv și nu numai. Comandantul acțiunii este persoana din cadrul MAI care planifică și asigură integrat ordonarea operațională a capabilităților implicate în acțiunile de intervenție operativă pentru toate tipurile de risc. La nivel național comandantul acțiunii este secretarul de stat, șef al DSU sau persoana desemnată de acesta”, a detaliat Iolu.

El a spus că vor fi și excepții. „Excepția o reprezintă activitatea de căutare și salvare care trebuie să se desfășoare în anumite medii specifice și în care MAI participă cu rol secundar. Rolul principal poate reveni Ministerului Transporturilor pentru căutare și salavare de vieți omenești, MAPN pentru căutare de nave și aeronave militare”, a conchis Iolu.

În Raportul Corpului de Control al premierului pe tema Colectiv – făcut public în luna martie – se arată că „intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv din București din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, aspect cauzat în principal de lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și baza materială deficitară”. În privința activității Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) condus de Raed Arafat, raportul Corpului de Control a spus că „a manifestat deficiențe”.