Elena Udrea și Dan Andronic, trimiși în judecată de DNA

Publicat: 20 12. 2017, 19:37

Conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari. În schimbul banilor, ea a promis că își va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, pentru a menține, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

Din suma promisă, Udrea ar fi primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3,8 milioanede dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro, conform procurorilor anticorupție.

Potrivit sursei citate, creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

„Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”, anunță DNA.

În acest dosar, jurnalistul Dan Cătălin Andronic a fost audiat, inițial, ca martor. El a făcut, însă, mai multe afirmații false, în fața anchetatorilor, motiv pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru mărturie mincinoasă.

„Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos: că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”, precizează DNA.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

Într-un dosar distinct, fondatorul Cancan, Radu Budeanu, este cercetat pentru trafic de influență și spălare de bani, fiind acuzat că ar fi intermediat mita de cinci milioane de dolari presupus a fi primită de fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Reacția lui Andronic

 Jurnalistul Dan Andronic a scris, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, după ce a fost trimis în judecată de DNA, că procurorii anticorupție i-au verificat toate tranzacțiile financiare și au căutat să „îl agațe cu ceva”, dar „au rămas la mărturie mincinoasă”.

„Dosarul în care m-am procopsit cu o mărturie mincinoasă este cel legat de cumpărarea EvZ. Dosar început în 2015, la insistențele lui Florian Coldea. După ce am fost doi ani martor, doi ani în care au verificat toate tranzacțiile financiare, toate transferurile și au căutat să mă agațe cu ceva, au rămas la mărturie mincinoasă. Am înțeles de acum o lună, când au schimbat tactica că nu am cum să scap de furia lui Kovesi, mai ales după ce povestisem și episodul cu Pomana Porcului. Parcă nu-mi ajunsese Sufrageria lui Oprea”, a scris Andronic, pe pagina sa de socializare.

Jurnalistul a precizat că procurorii au „căutat ceva prin care să atace EvZ”.

„Ceea ce scriem o scoate din minți pe LCK, sau după cum le-am spus, noi scriem articole, voi faceți dosare! Oricum replica procurorului: Pentru că mărturia dvs. îi este favorabilă Elenei Udrea, o consider mincinoasă, mi se pare definitorie pentru modul în care se fac anchetele în România. Oricum este admirabil cum DNA protejează „băieții deștepți”. Eu sunt mai fraier”, a scris Dan Andronic, pe Facebook.