Elev sechestrat și tâlhărit de colegi de liceu într-o scară de bloc

Publicat: 09 10. 2013, 18:21
Actualizat: 24 06. 2018, 03:42

Doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv „N. Rotaru” din Constanța sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, după ce au luat un coleg mai mic din curtea școlii, l-au dus într-o scară de bloc și apoi, sub amenințarea cu bătaia, i-au luat un telefon mobil.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, incidentul a avut loc luni, 7 octombrie, după terminarea orelor de curs, când cei doi elevi, unul de 15 ani și celălalt de 16 ani, l-au amenințat pe colegul lor din clasa a X-a cu un box metalic și l-au silit să urce într-un autobuz cu care au mers într-un alt cartier al Constanței, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ajunși pe Aleea Egretei din municipiu ei l-au forțat pe colegul lor să intre în scara unui bloc, iar apoi, amenințându-l că-l vor lovi cu boxul metalic, i-au luat telefonul mobil (Samsung Galaxy S3), în valoare de 1.800 de lei.

Părinții elevului păgubit au sesizat, marți, conducerea unității școlare, care, împreună cu polițiștii, i-au identificat pe elevii care au săvârșit fapta. Aceștia vânduseră deja telefonul mobil, dar oamenii legii l-au recuperat de la cumpărător și l-au predat proprietarului de drept.

Cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care au dispus începerea urmăririi penale împotriva celor doi adolescenți. Cel mai mare dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă, celălalt elev fiind cercetat în stare de libertate.

Conducerea Liceului sportiv „N. Rotaru” a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Constanța despre comiterea faptei și a precizat că se va lua o decizie în acest caz, în cadrul comisiei de disciplină, după ce anchetatorii vor termina cercetările și în funcție de decizia instanței.