„Eroul cu făcăleț” de la atentatele din Londra, DECORAT de Regina Elisabeta a II-a. Mesajul ROMÂNULUI – VIDEO

Publicat: 05 04. 2019, 17:54

Florin Morariu va prim, vineri, „ Queen”s Commendation for Bravery”, distincția Reginei pentru curaj. În motivație se precizează că primește această distincție „deoarece a ajutat alte persoane în timpul unui atac terorist”. Românul a postat un filmuleț pe Facebook în care le mulțumește tuturor pentru suport. Totodată, îi atenționează pe cei care se uită să nu uite niciodată că sunt români.

Florin Morariu a declarat, corespondentului Mediafax, că este mândru că a primit distincția și că a avut niște emoții foarte mari la ceremonia care a durat 4 ore.

„Ceremonia, care a durat 4 ore, a avut loc în Turnul Londrei și am avut niște emoții foarte mari, dar când am urcat pe scenă mi-au trecut. Mi-a fost înmânată distincția

Acesta se va întoarce, duminică, în România, unde muncește, urmând să decidă, ulterior, ce va face.

Queen”s Commendation for Bravery, o distincție creată în 1994, se acordă civililor, dar și militarilor pentru acțiuni care nu au avut loc pe teatre de război, și răsplătește „fapte de curaj care merită recunoașterea națională”. Distincția li se acordă și cetățenilor altor state, Florin Morariu fiind primul român care o primește.

Povestea eroului român a început în noaptea de 3 spre 4 iunie 2017. Trei persoane au intrat cu o dubă în populație, pe o stradă din Londra, apoi au început să atace trecătorii cu cuțitul. Florin Morariu muncea într-o brutărie în zona London Bridge, unde a avut loc atacul terorist, el povestind ulterior cum l-a lovit pe unul dintre teroriști, după ce acesta a reușit să înjunghie o persoană. De asemenea, a adăpostit în brutărie mai multe persoane pentru a le salva.

Într-un filmuleț, Florin a surprins cu telefonul mobil momentele și le-a povestit colegilor cum l-a lovit pe unul dintre teroriști. Totodată, el îi cere unui alt coleg să aducă „un făcăleț” din bucătărie, ca să se apere de atacatori.