„Evenimentul Zilei” cere SRI, SIE, DIPI, SPP și DGIA să răspundă oficial la întrebarea: Cine este ofițerul acoperit din grupul magistraților și ziariștilor?

Publicat: 25 02. 2020, 09:35
Actualizat: 25 02. 2020, 10:03

Evenimentul Zilei” a cerut oficial ca instituțiile abilitate ale statului să aducă lămuriri în cazul chefului nocturn dintre magistrații Horațiu Radu, Răzvan Păștilă și jurnaliștii Alex Costache (TVR) și Cosmin Savu (PROTV). EVZ.RO a sesizat faptul că procurorul militar Bogdan Pîrlog ar fi deconspirat accidental calitatea de ofițer acoperit a unuia dintre cei implicați. Gazetarul Dan Andronic apreciază că scandalul plecat de la cheful de săptămâna trecută, între un procuror de rang înalt, Horațiu Radu, un judecător și  cei doi jurnaliști, a dus la devoalarea unei informații de tip SSID (Strict Secret de Importanță Deosebită).

G4 Media (site-ul la care Alex Costache lucrează sub pseudonimul Alin Ionescu) a dat următoarea știre: „România TV, post de televiziune controlat de fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, fugar Serbia, a difuzat vineri seara imagini cu Horațiu Radu, procurorul șef adjunct al procurorului general, judecătorul Răzvan Păştilă şi jurnaliştii Alex Costache şi Cosmin Savu. Ei au fost filmați într-un restaurant din Capitală, iar imaginile au fost preluate de Gândul şi de Evenimentul Zilei, fiind prezentate ca fiind „dovada” unei pretinse conspiraţii împotriva noilor procurori şefi numiţi de Iohannis.

Contactat de HotNews.ro, Bogdan Pîrlog, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a declarat că dosarul a fost deschis de duminică iar luni a fost audiat unul dintre ziariști, respectiv Alex Costache.

Marți, audierile vor continua în acest dosar cu celălalt ziarist și cu cei doi magistrați filați.

Bogdan Pîrlog a mai spus, răspunzând unei întrebări legate de competența Parchetului Militar pe astfel de cazuri, că există suspiciuni că ar putea fi implicați militari în acest dosar”.

Numai că nu și-au dat seama ce scriu, scrie EVZ.RO.

Potrivit CPP, competența unui Parchet este după calitatea persoanei. Din răspunsul oficial al procurorului militar Bogdan Pîrlog rezultă că are suspiciuni că ar putea fi implicați militari în acest dosar.

„Putem deduce și că una din cele patru persoane a fost vătămată în calitate de militar! O afirmație extrem de gravă care poate scoate la lumină un secret extrem de important. De tip SSID”, transmite cotidianul.

Ca atare, fiind vorba despre suspiciuni legate de magistrați, Evenimentul Zilei solicită oficial SRI, SIE, DIPI, SPP și DGIA să comunice dacă vreuna din persoane prezente în aceea seară figurează în evidențe ca ofițer deplin conspirat.

„Vă reamintim că vorbim despre Horațiu Radu, procurorul șef adjunct al procurorului general, judecătorul Răzvan Păştilă şi jurnaliştii Alex Costache şi Cosmin Savu.

Despre Alex Costache au existat suspiciuni că a avut legături de acest tip cu Serviciul Român de Informații, ceea ce poate explica și faptul că a fost prima persoană audiată de procurorul militar.

Pe măsură ce vom primi răspunsurile le vom aduce la cunoștiința opiniei publice”, mai scrie EVZ.