Explicația Nuclearelectrica după ce a ajuns să cumpere uraniu din Canada în loc de România

Publicat: 25 02. 2016, 13:03

Administratorul centralei de la Cernavodă a ajuns astfel să cumpere uraniu de la compania canadiană Cameco.

Nuclearelectrica a încheiat în anul 2014 un contract de furnizare de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2) cu CNU pentru o perioadă de 36 de luni la un preț de 475 lei/kg UO2, preț ce putea fi ajustat cel mult o dată la 12 luni, prin negociere, în situații justificate, încheindu-se în acest sens acte adiționale la contract cu acordul părților, arată compania într-un comunicat al Nuclearelectrica.

CNU a livrat, conform contractului, la prețul negociat, o perioadă de aproximativ doi ani. În noiembrie 2015, CNU a notificat SNN că nu mai poate realiza livrarea de UO2 la prețul negociat și agreat cu SNN de 475 lei/kg și a pus în vederea SNN că nu va realiza livrarea efectivă de UO2 aferentă lunii decembrie 2015.

„Din punct de vedere al asigurării funcționării FCN Pitești și operării CNE Cernavodă în condiții sigure, refuzul livrării de UO2, cu nerespectarea graficului de livrare și a clauzelor contractuale, reprezintă un risc în continuarea funcționării FCN Pitești și operării normale a CNE Cernavodă, risc pe care Nuclearelectrica, companie care asigură 20% din necesarul de consum de energie al României, trebuie să îl gestioneze într-o manieră foarte responsabilă și cu respectarea condițiilor legale”, potrivit Nuclearelectrica.

Prețul propus de CNU este mult mai mare decât cel de piață și cu 76% mai mare decât prețul agreat prin contract între SNN și CNU în anul 2014, fiind imposibil de susținut financiar de Nuclearelectrica, afirmă compania.

Acceptarea acestei majorări semnificative de preț, coroborat cu faptul că în anul 2016 producția de energie a Nuclearelectrica va fi mai mică din cauza opririi planificate extinse a Unității 1 CNE Cernavodă și cu prețul energiei pe piața competitivă, ar conduce la vânzarea energiei sub costul de producție și chiar la înregistrarea de pierderi financiare.

„Nuclearelectrica este o companie listată pe piața de capital, care respectă legislația aplicabilă, o astfel de majorare neputând fi justificată financiar și legal în acest context”, menționează societatea.

În calitate de companie listată, Nuclearelectrica este obligată să raporteze tranzacțiile pe care le face. De asemenea, în cazul în care tranzacția se realizează la un preț pe care autoritățile fiscale îl consideră ca fiind mai mare decât prețul pieței, atunci „diferența și taxa pe valoarea adaugată aferentă ar deveni cheltuieli nedeductibile, îngreunând și mai mult situația Nuclearelectrica”.

Reprezentanții Nuclearelectrica afirmă că înțeleg situația dificilă a CNU, motiv pentru care au acordat și un termen de remediere și posibilitatea de a încheia un act adițional la contract, însă propunerile nu au determinat „o abordare mai flexibilă din partea CNU”.

Pentru a gestiona corespunzător astfel de situații care ar crește riscul aferent necontinuării activității Nuclearelectrica ]n condiții normale, compania a calificat încă din anul 2008 un al doilea furnizor de pulbere sinterizabilă de UO2, Cameco Inc Canada.

„Având în vedere refuzul CNU de a realiza livrarea de UO2 aferentă lunii decembrie, existând riscul pentru SNN de a nu putea asigura funcționarea FCN Pitești și CNE Cernavodă în condiții normale, Nuclearelectrica a inițiat în luna decembrie 2015 o procedură competitivă de urgentă între cei doi furnizori calificați, CNU și Cameco Inc Canada. Ca urmare a analizei ofertelor de preț, SNN a declarat câștigătoare compania Cameco, prețul ofertat de acest furnizor fiind prețul cel mai mic dintre cele două oferte, cu mult sub prețul ofertat de CNU, la nivelul pretului de piață, cu toate taxele incluse”, potrivit comunicatului Nuclearelectrica.

Oficialii Nuclearelectrica spun că în prezent, compania are asigurat necesarul de UO2 pentru funcționare în condiții normale.

Directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, a declarat, marți, la ZF Power Summit, că Nuclearelectrica a anunțat că va cumpăra uraniu de la orice furnizor care oferă un preț avantajos, România începând să importe uraniu după ce SNN a reziliat, în decembrie, contractul cu CNU.

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, joi, demersul Centralei nucleare de la Cernavodă de a cumpăra combustibil nuclear de la compania Camenco, din Canada, cerându-i premierului Dacian Cioloș să oprească această „ticăloșie” și să vină în sprijinul Compania Naționale a Uraniului.

„Aflu cu surprindere că, la Centrala nucleară de la Cernavodă, nu se mai cumpără combustibil nuclear de la Compania Națională a Uraniului. Directorul Nuclearelectrica, doamna Daniela Lulache, a decis să achiziționeze combustibilul nuclear din Canada, de la compania Camenco. Motivul ar fi prețul mai bun”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook.

El a afirmat că un astfel de demers ar duce la dependența României de combustibilul nuclear din alte țări, posibil chiar din Rusia.

„Nu am dubii că prețul canadienilor este mai bun. Problema este că prețul va fi mai bun doar pînă cînd România nu va mai produce combustibil nuclear. Pe urmă, va veni dependența de canadieni sau, de ce nu, de ruși”, a susținut Băsescu.

Compania Națională a Uraniului este singurul furnizor din România de pulbere sinterizabilă de dioxid de uranium (UO2), care constituie materia primă pentru fabricarea combustibililui nuclear necesar funcționării centralei de la Cernavodă.