Extinderea zonei Schengen creează probleme privind solicitanții de azil, dar este un succes

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 05 06. 2012, 12:40
Extinderea spațiului european fără frontiere către statele Europei centrale este un succes din punct de vedere al securității, dar creează probleme legate de solicitanții de azil, au declarat, vineri mai multe state membre ale Uniunii Europene, relatează AFP.

Extinderea spațiului european fără frontiere către statele Europei centrale este un succes din punct de vedere al securității, dar creează probleme legate de solicitanții de azil, au declarat, vineri mai multe state membre ale Uniunii Europene, relatează AFP.

"Am arestat peste 1.700 de persoane considerate suspecte și am confiscat 140 de mașini furate", a declarat ministrul sloven de Interne, Dragutin Mate, cu puțin timp înaintea unei întâlniri neoficiale cu omologii săi europeni, organizată de președinția slovenă a UE. La o lună după aderarea la spațiul Schengen a nouă state membre și în pofida temerilor exprimate de anumite țări, bilanțul acestei extinderi este considerat unul pozitiv.

Sindicatele polițiștilor germani au fost îngrijorate de o eventuală creștere a criminalității după desființarea controalelor de la frontierele estice ale țării. Această nouă libertate de mișcare ridică în același timp o problemă cu solicitanții de azil, potrivit autorităților germane și austriece.

"Am oprit foarte mulți imigranți ilegali în zona froniterelor și avem o problemă cu cecenii care au cerut azil în Polonia", a menționat ministrul austriac de Interne, Guenther Platter. Secretarul de stat german din Ministerul de Interne, Peter Altmaier, a recunoscut de asemenea că a existat "o problemă în primele două săptămâni, ca urmare a creșterii numărului de persoane venind din Cecenia împreună cu familia și care au cerut azil în Germania, după ce au trecut prin Polonia". "Acestea vor fi retrimise în Polonia", a precizat acesta. Regulile europene stipulează că cererea de azil trebuie adresată statului membru unde a sosit solicitantul.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro