Falși sportivi din Republica Moldova prinși de poliție în drum spre UE

Publicat: 15 05. 2012, 14:08
Actualizat: 15 05. 2012, 14:08

O grupare specializată în organizarea migrației ilegale a unor persoane din Republica Moldova în spațiul Schengen a fost anihilată recent de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul MAI, informează arena.md.

Membrii grupării invocau participarea la competiții sportive și cantonamente sportive de rugby. Liderul grupării s-a dovedit a fi un antrenor de 48 de ani, originar din Dondușeni, care activează în cadrul unei instituții de învățământ. Rolul acestuia consta în organizarea și favorizarea obținerii vizelor Schengen de la misiunile diplomatice pentru solicitanții de a emigra ilegal.

Alt membru al grupării, un bărbat în vârstă de 27 de ani, originar din Ocnița, racola persoane și în unele cazuri le transporta cu autoturismul propriu în spațiul UE.

În cadrul perchezițiilor la domiciliile suspecților au fost ridicate acte și tehnică de calcul. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „organizarea migrațiunii ilegale de către o grupare criminală organizată”. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani.