Federația românilor din Europa cere retragerea sprijinului politic pentru un candidat la Senatul Italiei, care a declarat că îi place să „bată români”

Publicat: 04 02. 2018, 16:55
Actualizat: 04 02. 2018, 20:37

„Reamintim că peste un milion de români au ales să locuiască in Italia, iar o bună parte dintre ei au dublă cetățenie și prin aceasta au drept de vot și pentru alegerile generale din Italia.

Astfel de declarații antiromânești apar periodic în preajma alegerilor în țările europene. Acest lucru se întâmplă pentru că unii politicieni fac un calcul simplu. Ei cred că prin astfel de declarații, vor câștiga mai multe voturi de la cei care îi urăsc pe români, decât atât cât pierd de la românii care i-ar putea vota”, transmite FADERE.

„Este inadmisibil pentru un politician al unei țări europene să facă astfel de declarații oribile și xenofobe, și nimeni să nu ia măsuri. Nu înțeleg de ce autoritățile italiene și europene nu s-au sesizat din oficiu. Individul nu doar se laudă cu fapte penale, dar și incită la violență”, a declarat Daniel Țecu, președinte FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa).