Femeie din Botoșani, în stare gravă după ce iubitul a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Bărbatul a suferit arsură pe 51% din suprafața corporală

Publicat: 30 01. 2020, 11:53

Bărbatul de 50 de ani care a dat foc iubitei sale, în localitatea Chitcovata, județul Botoșani, a fost transferat la Iași. Acesta a fost dus cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă până la limita dintre județele Botoșani și Iasi, de unde a fost preluat de un alt echipaj cu medic și dus la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

„Bărbatul de 50 de ani a suferit arsură prin flacără deschisă pe 51% din suprafața corporală. Are arsuri în zona capului, pe căile aeriene superioare, pe torace și pe membrele superioare. Este internat în Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Sfântul Spiridon”, a declarat Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon Iași.

Și femeia de 43 de ani a fost dusă la Iași cu un echipaj cu medic al Serviciulu Județean de Ambulanță Botonșani. Ea are arsuri în zona capului, pe căile aeriene superioare, pe toarce și mâini, dar și pe coapse, reprezentând 40% din suprafața corpului.

„Cei doi pacienți sunt critici, cu prognostic rezervat”, a spus Cimpoeșu.

Potrivit IPJ Botoșani, polițiștii au fost sesizați miercuri seara că un bărbat de 50 de ani și-a incendiat concubina, în vârstă de 43 de ani, pe care a stropit-o anterior cu benzină.

Flăcările s-au extins asupra bărbatului și a unor bunuri din camera în care a avut loc incidentul.