Femeie din Petroșani, înșelată prin telefon de trei ori în aceeași zi

Publicat: 28 06. 2013, 13:55
Actualizat: 02 02. 2019, 22:38

O femeie din Petroșani a sesizat Poliția după ce a fost înșelată de trei ori în aceeași zi, de trei bărbați care au sunat-o și, prezentându-se drept reprezentanți ai unei firme de telefonie, i-au cerut, în total, peste 8.000 de lei, spunându-i că în schimb va primi un premiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, inspector Bogdan Nițu, o femeie de 56 de ani a depus, joi, o plângere la Poliția Petroșani în care reclama că a fost sunată, cu număr ascuns, de un bărbat care i-a spus că ar fi câștigat un premiu de 10.000 de euro la un concurs organizat de o companie de telefonie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La indicațiile celui care a sunat-o, femeia a depus suma de 4.000 de lei la o agenție bancară din Petroșani, pentru a intra în posesia premiului. În cadrul aceluiași apel, femeia a vorbit cu un alt bărbat cu identitate necunoscută și, la solicitarea acestuia, a mers la un oficiul poștal din Petroșani, unde a depus prin transfer online alți 3.500 de lei, pentru a intra în posesia premiului.

Câteva ore mai târziu, femeia a fost contactată telefonic de către un alt bărbat cu identitate necunoscută, iar la solicitarea acestuia a cumpărat zece cartele SIM reîncărcabile în diferite rețelele de telefonie, după care i-a comunicat acestuia, telefonic, codurile de reîncărcare.

Valoarea totală a prejudiciului este de 8.150 de lei, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara.

Ulterior, femeia a constatat că a fost înșelată și s-a adresat polițiștilor, care au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune și fac cercetări pentru a-i identifica pe autori și a recupera prejudiciul.