Femeie înjunghiată mortal de concubinul său, care apoi a încercat să se sinucidă

Publicat: 12 03. 2014, 11:34

Crima a avut loc în casa femeii, din localitatea Balta, unde aceasta locuia împreună cu copilul pe care îl avea cu concubinul ei, cei doi despărțindu-se în urmă cu aproximativ o lună, când bărbatul a plecat de acasă.

Miercuri dimineață, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a mers la locuința femeii, au început să se certe, iar la un moment dat acesta a luat un cuțit și și-a înjunghiat fosta concubină.

Potrivit anchetatorilor, după ce a fost înjunghiată femeia a încercat să ceară ajutor și a ieșit în fața casei, unde a decedat la scurt timp.

Conform surselor citate, după ce a realizat ce a făcut bărbatul a mers în beciul casei, unde a încercat să se sinucidă cu același cuțit.

Localnicii care au văzut-o pe femeia decedată au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Mehedinți și mai multe echipaje de poliție și procuror al Parchetului Tribunalului Mehedinți.

Echipajul de la ambulanță a constatat decesul femeii și i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului, care a suferit mai multe leziuni la gât. Acesta a fost preluat apoi de ambulanță și transportat la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin.

Bărbatul este tatăl copilului în vârstă de 15 ani care în octombrie 2013 a fost lovit mortal de o mașină pe trecerea de pietoni din fața Grupului Școlar din Halânga.

El mai are alți doi copii dintr-o altă căsătorie, precum și un copil cu femeia decedată.