Fenechiu: La aeroportul din Timișoara vor fi numiți manageri privați după finalizarea unei anchete

Publicat: 22 05. 2013, 18:59
Actualizat: 29 09. 2018, 03:35

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat miercuri că la aeroportul din Timișoara vor fi numiți manageri privați după finalizarea unei anchete a Corpului de Control, iar în viitor aerogara ar putea trece la Consiliul Județean Timiș.

„La aeroportul din Timișoara există o anchetă a Corpului de Control și vreau să finalizăm această anchetă, după care facem numirea”, a spus Fenechiu.

El a adăugat că, în cazul aeroportului Mihail Kogălniceanu (Constanța), procedura de numire a noului management ar putea fi finalizată săptămâna viitoare.

Ministrul a spus că au existat și există în continuare discuții privind posibilitatea preluării unor aeroporturi de către autoritățile locale, iar dacă la cel din Timișoara sunt discuții avansate privind acest subiect, pentru aeroportul din Constanța nu a fost luată o decizie din considerente strategice.

Oficialul a adăugat că, în acest context, numirea managementului privat „nu a fost grăbită” pentru cele două aerogări.

În prezent, sub autoritatea ministerului mai funcționează și cele două aeroporturi din București.

Întrebat dacă autoritățile locale vor putea să gestioneze mai bine activitatea celor două aeroporturi, el a spus că în general aeroporturile regionale sunt sub administrarea regiunilor.

„Este un model pe care nu l-am inventat noi și, în baza ideii de descentralizare pe care Guvernul Ponta o are, cred că Aeroportul Timișoara va fi la județul Timiș și în viitor va fi sub autoritatea regiunii din acea zonă”, a spus ministrul.

El a adăugat că nu știe care va fi situația managerilor privați după schimbarea autorității tutelare.