Fenomen ciudat în Capitală: Un nor cilindric uriaș a stat nemișcat câteva ore | VIDEO

Publicat: 30 11. 2019, 14:48

Fenomenul extrem de rar a apărut sâmbătă dimineața, iar norul cilindric a rămas nemișcat pentru câteva ore.

Se pare că cel mai aproape de sol, norul a fost văzut în zona Vest a Bucureștiului, unde a fost foarte aproape de locuințe.

Numeroase imagini au fost postate de bucureșteni pe Facebook și pe Youtube, iar acestea au devenit virale.

Specialiștii spun că fenomenul este atât de rar încât nu se cunoaște mecanismul prin care se formează.

„Nu este nimic grav. Este un nor foarte spectaculos și destul de rar (…) Se formează destul de simplu. Imaginați-vă că aveți echivalentul unui singur val la suprafața mării, dar în atmosferă. Pe măsură ce înaintează apa, respectiv aerul se ridică, iar în spate coboară. Aerul acesta, pentru că are umiditate foarte mare, pe măsură ce urcă, se condensează și formează norul acesta spectaculos. Nu este nimic spectaculos în afară de formă, nu produce precipitații. Astfel de fenomene sunt foarte rare, atât de rare încât nici nu știm cum se formează, care este mecanismul”, a spus, la Digi24, climatologul Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme.

Potrivit acestuia, este o singură regiune pe glob unde se pot prognoza astfel de fenomene, și anume în Australia, pentru că acolo brizele marine, adică aerul împins de pe apă spre uscat, produce astfel de nori.