Ferrari și-a prezentat monopostul F2008

Publicat: 15 02. 2012, 11:43
Actualizat: 20 07. 2012, 01:46
Scuderia Ferrari, campioană mondială în 2007 la piloți și la constructori, și-a prezentat, duminică, la sediul de la Maranello, noul monopost pentru sezonul 2008, numit F2008, informează AFP.

Principala noutate a F2008 este amplasarea unui sistem electronic de control (SECU), toate monoposturile trebuind să fie echipate cu acest sistem din sezonul viitor. Printre alte elemente care trebuie schimbate la nivelul regulamentului figurează cutiile de viteză, care vor trebui utilizate timp de patru Grand Prix-uri, precum și alte echipamente de securitate, în special căștile purtate de piloți. Au fost retrase mai multe elemente care ajutau la conducere, între care sistemele de control al tracțiunii și demarajul electronic asistat.

Finlandezul Kimi Raikkonen, campion mondial en titre, care va efectua primele tururi de pistă cu F2008 începând de luni, pe circuitul de la Fiorano, crede că va avea nevoie de puțin timp pentru a se adapta noului monopost. La rândul său, brazilianul Felipe Massa s-a declarat entuziasmat de noul monopost.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro