Festivalul Național de teatru pentru elevi „George Constantin” are loc în weekend

Publicat: 05 06. 2015, 16:55

La festival,  participă peste 280 de elevi și 46  de trupe de teatru din toată țara. Spectatorii vor putea viziona piesele de teatru susținute de elevi după programul: 6 iunie, orele 10,00 – 18,30 și 7 iunie, 8,30- 15,00.

Festivalul Național de Teatru „George Constantin” este organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a Municipiului București, Fundația Culturală Sigma Art, Centrul Cultural „Casa Artelor” și Fundația Culturală « George Constantin .

La finalul celor două zile de festival, cei mai buni elevi vor fi premiați de juriul format din actorii Mihai Constantin, Catrinel Dumitrescu, Gheorghe Ifrim, Andrei Runcanu și regizorul Cristian Dumitrescu.

Deschiderea oficială a festivalului  va avea loc sâmbătă 6 iunie, ora 9,00, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică 7 iunie, ora 18,30.