Fiii șefului unui clan mafiot italian au fost asasinați

Publicat: 15 02. 2012, 11:28
Actualizat: 04 08. 2012, 00:22
Cei doi fii ai șefului unui clan mafiot italian, care se află în prezent în închisoare, au fost uciși, duminică seară, în cadrul unui act de răzbunare ce îl viza pe tatăl acestora, transmite AFP.

 

Cei doi fii ai șefului unui clan mafiot italian, care se află în prezent în închisoare, au fost uciși, duminică seară, în cadrul unui act de răzbunare ce îl viza pe tatăl acestora, transmite AFP.

Tatăl lui Luigi și Francesco Comberiati, în vârstă de 24, respectiv 29 de ani, fostul șef al unui clan mafiot local din Calabria, se află în închisoare de mai mulți ani.

Francesco a fost omorât de gloanțe, în timp ce se afla la volanul mașinii sale, care era parcată lângă un bar, pe o stradă din localitatea Petilia Policastri, în apropiere de orașul Crotone.

Luigi, care se afla într-un alt vehicul parcat, a reușit să iasă din mașină și să fugă, însă a fost prins de criminal, care l-a ucis în bucătăria unui restaurant unde acesta se ascunsese.

Asasinul s-a întâlnit apoi cu complicele său, care îl aștepta într-o mașină, potrivit reconstituirii carabinierilor.

Eliminarea fiilor lui Vincenzo Comberiati face parte dintr-un război al clanurilor pentru preluarea controlului asupra traficului și a activităților ilegale din regiunea Petilia Policastri, conform agenției Ansa.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro