Filmul românesc „POZIȚIA COPILULUI” a luat URSUL DE AUR pentru cel mai bun film, la Festivalul de la Berlin

Publicat: 17 02. 2013, 11:12
Actualizat: 29 07. 2014, 20:03

Filmul „Poziția copilului” (Child’s Pose), regizat de Călin Peter Netzer și avându-i în rolurile principale pe Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, a câștigat în această seară trofeul Ursul de Aur în cadrul celei de-a 63-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin.

Distincția a fost primită de regizorul Călin Peter Netzer și de producătorul Ada Solomon de la celebrul cineast Wong Kar Wai, președintele juriului ediției din acest an a Festivalului de Film de la Berlin. „Poziția copilului” s-a aflat în competiția oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

Din juriul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 7-17 februarie) au făcut parte Wong Kar Wai (președinte), Susanne Bier, Tim Robbins, Shirin Neshat, Athina Rachel Tsangari, Andreas Dresen și Ellen Kuras.

Pelicula lui Cătălin Netzer este primul lungmetraj românesc care câștigă prestigiosul trofeu la Berlin.

„Voi încerca să spun ceva, deși am rămas fără cuvinte. Mulțumesc Berlinalei pentru faptul că ne-a invitat aici, mulțumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar și lui Răzvan Rădulescu, cu care am scris scenariul acestui film.  Aș vrea să mulțumesc juriului, echipei, scenaristului Răzvan Rădulescu , directorului de imagine Andrei Butică și Adei Solomon”, a declarat la primirea trofeului regizorul Călin Netzer. El a fost însoțit pe scenă de Ada Solomon, precum și de interpretul rolului masculin principal, Bogdan Dumitrache.

„Vreau să mulțumesc juriului, președintelui său Wong Kar Wai, pentru acest premiu minunat”, a adăugat regizorul român. „Ada va continua în locul meu”, a spus în încheiere Călin Peter Netzer.

La rândul ei, producătoarea peliculei, Ada Solomon, emoționată,  a a mulțumit juriului declarându-se mândră de ceea ce s-a întâmplat în această seară și că a fost parte a Berlinalei. „Aș vrea să mulțumesc fantasticei Luminita Gheorghiu, căreia îi dedic acest premiu și îi mulțumesc lui Călin pentru acest rezultat”.

„Politicienii români ar trebui să fie mai atenți față de cinematografia română și de cineaștii români, care sunt niște ambasadori extraordinari pentru România”, a adăugat Ada Solomon.

„Le mulțumesc și celor care nu au crezut în noi, care nu ne-au susținut, pentru că ne-au făcut să devenim astfel mai puternici și mai hotărâți”, a mai spus Ada Solomon, care și-a încheiat discursul mulțumind femeilor puternice din România, femeilor care lucrează în industria cinematografică, dar și Berlinalei, un festival pe care îl consideră „un atelier de talente”.

Călin Netzer, regizor și Ada Solomon, producător, în momentul primirii trofeului Ursul de Aur

Filmul „Poziția copilului” era considerat favorit în cursa pentru câștigarea trofeului Ursul de Aur, potrivit unui material publicat de Bloomberg.

Jurnalista Catherine Hickley de la agenția de informații financiare Bloomberg a alcătuit un Top 3 al celor mai bune pelicule de la Berlin, iar „Poziția copilului” a primit cea mai mare notă (trei stele și jumătate) în acest clasament.

Filmul „Poziția copilului” se situează între „bun” și „excelent”, în opinia jurnalistei de la Bloomberg. „Relația disfuncțională dintre o mamă și fiul ei este credibilă, iar tensiunea dintre ei este captivantă. Deși ambele personaje sunt profund traumatizate și marcate, ele inspiră compasiune”, spune jurnalista Catherine Hickley, comentând subiectul peliculei regizate de Călin Peter Netzer. Filmul „Poziția copilului” reprezintă „un portret puternic al unei dinamici care există probabil mai des în viața reală decât în filme”, a adăugat Catherine Hickley.

La rândul său, Jay Weissberg, critic de film care scrie pentru publicația Variety, supranumită „Biblia industriei cinematografice”, consideră performanța actriței Luminița Gheorghiu „un veritabil tur de forță”.

URMĂREȘTE INTERVIUL ACORDAT DE LUMINIȚA GHEORGHIU, ACTRIȚA PRINCIPALĂ DIN „POZIȚIA COPILULUI”, LA GÂNDUL LIVE:

Comentariul lui Cristian Tudor Popescu despre „Poziția copilului”:

Filmul „Poziția copilului” de Călin Netzer a primit, vineri seară, premiul criticii internaționale – FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (7-17 februarie). Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer. FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) stabilește jurii independente și acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (președinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmitz.

„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Natașa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu și Vlad Ivanov.

„Poziția copilului” este o producție Parada Film în co-producție cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.