Mama de fier și beizadeaua buimacă

Nu mă miră că „Poziția copilului”, al lui Călin Peter Netzer, a luat un premiu important la Berlin. Îmi amintesc și acum senzația de lucru apăsat și bine țesut pe care mi-a dat-o lectura scenariului scris acum câțiva ani de Răzvan Rădulescu și Călin Netzer.

Încă tânărul Netzer a renunțat să mai facă film despre ce nu știe și, mai ales, nu simte. A lăsat în urmă construcția artificială, pusă cu mâna la rece, pe o temă umană care îi era străină, din „Medalia de onoare”. Premiile pe care le-a luat atunci nu m-au făcut mai puțin critic față de superficialitatea conformistă a peliculei „cu Rebengiuc și Ion Iliescu”.

Acum însă, Călin Netzer a căutat în el însuși adevărul cinematografic. Și-a râcâit răni din creier, și-a privit în față frica, a încercat să creeze pe ecran neliniștea și nesiguranța aproape psihotice care îl chinuie pe un tânăr al zilei de azi ținut în brațe de mama lui – o Luminița Gheorghiu de zile mari – ca un câine de companie.

MILITAR Vladimir Putin ordonă o nouă mobilizare a rezerviștilor. Cu cât se mărește armata Rusiei

23:36

MILITAR Rusia pompează masiv în bugetul militar pentru 2027. Moscova și-a propus să majoreze cheltuielile cu 27%

23:18

Marele merit al narațiunii filmului este că reușește să ne facă personajele când dizgrațioase și antipatice, când capabile de luciditate cinstită și omenie. Tânărul, bine conturat de Bogdan Dumitrache, evoluează de la o beizadea auto criminală, până la silueta înlăcrimată a unui om care începe să înțeleagă ce-i cu el pe lumea asta. Mama, o femeie de fier, gata să calce în picioare legi și oameni pentru a-și scoate odrasla de bani gata basma curată, are momente de disperare sinceră și autoscopie a singurătății care o face să-și sufoce băiatul – în fața tatălui copilului spulberat de Audi la 150 km pe oră, din nou un rol scurt, dar memorabil, al lui Adrian Titieni.

Singura replică flagrant greșită a filmului, „Mamă, deblochează-mă și pe mine!”, spune Barbu încercând să iasă din Jeep de pe bancheta din spate și sugerând totodată spargerea barierelor sale emoționale în fața morții, reperează exact „Poziția copilului”, păcat că o face îngroșat, strident metaforic.

Despre alte câteva scăderi ale „Poziției copilului”, la premiera în România. Acum, pentru că acest film remarcabil are șanse să ia și alt premiu la Berlin decât Premiul Criticii Internaționale – FIPRESCI, pe care și l-a adjudecat, le voi ține pumnii lui Călin, lui Răzvan, Luminiței și lui „Boghi”.