Firea intervine în „scandalul patinoarului” din Parcul Romniceanu: Vă asigur că nu se construiește nimic. Ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanță

Publicat: 27 12. 2017, 17:17

„M-am interesat atât la colegii mei de la primăria generală, cât și la domnul primar al sectorului 5 și pot să vă asigur că, contrar celor afirmate de către o asociație, nu se construiește, pe spațiul verde al Parcului Romniceanu, niciun patinoar. Este o dezinformare și ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanță. (…) Lucrările care se desfășoară în această perioadă se referă la desființarea unor elemente de joacă și de mobilier urban care sunt avariate și care puneau în pericol siguranța copiilor”, a explicat Gabriela Firea.

Edilul Capitalei a adăugat că aceste lucrări sunt realizate de către o societate a consiliului local al sectorului 5, amenajarea fiind demarată după ce s-a făcut o sesizare la oficiul protecției consumatorului.

Reacția Gabrielei Firea a venit după ce președintele filialei București a Ordinului Arhitecților, Șerban Sturdza, a anunțat, luni, pe Facebook, că a depus o plângere la Poliția Capitalei în legătură cu construirea ilegală, fără consultarea cetățenilor și fără anunț, a unui patinoar în Parcul Romniceanu, care este arie protejată.

„Fără nici o autorizație afișată conform legii, s-a purces la construirea unui patinoar în parcul Romniceanu, arie protejată, de altfel. Și fără consultarea obligatorie a cetățenilor și fără acordul Direcției de Cultură a Municipiului București. Cazul e tipic de ghinion, căci nu toată lumea hibernează de Crăciun, între două sarmale și un cârnat. Locuitorii veghează. Iar eu mi-am permis, în calitate de președinte al OAR București, să merg în prima zi de Crăciun și să depun o plângere la Poliția Capitalei”, a mai scris Șerban Sturza.

Acesta i-a mai transmis primarului general al Capitalei că nu știe „dacă aveți zone protejate în Voluntari. Dar în București, vă anunț că ele există. Și chiar sunt protejate”.

„Și este un delict să te atingi de ele fără toate autorizațiile. În caz că starea vă permite, v-aș rămâne recunoscător dacă ați face ceva pentru a opri distrugerea parcului Romniceanu. Între noi fiind vorba, nici Ceaușescu nu și-a permis să demoleze în București de Sfintele Sărbători. Cu scuzele de rigoare că nu am putut să vă fac un alt cadou de Moș Crăciun, vă rog să luați act de sesizarea mea făcută la poliție și aștept, dacă asta nu vă tulbură prea rău buna dispoziție, să faceți ceva. Dacă puteți. Cât nu e prea târziu. A, și să nu uit. OAR București așteaptă în continuare un răspuns la adresele fără de răspuns”, a încheiat postarea Președintele filialei București a Ordinului Arhitecților.