Fiul fostului vicepreședinte Biden l-ar fi consiliat pe un controversat om de afaceri român, condamnat pentru corupție

Publicat: 07 10. 2019, 07:57

„Pe lângă activitatea la compania de energie Burisma din Ucraina, Hunter Biden a consiliat un om de afaceri român cu legături cu Statele Unite, Gabriel Popoviciu, ale cărui tranzacții imobiliare au fost vizate de investigații, potrivit unor persoane familiare cu situația”, relatau jurnaliștii americani în urmă cu cinci luni.

Rudolph Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, a avertizat duminică cu dezvăluiri despre afacerile familiei lui Joseph Biden în România.

„Hunter Biden spune: «Nu am făcut nimic rău». Stop, stop, nicio investigație. Nimic. Toate aceste lucruri ar fi trebuit să înceteze când președintele Donald Trump a spus că nu a făcut nimic rău”, a continuat Giuliani, criticând atitudinea presei americane față de președintele SUA, susținând că ar fi subordonată intereselor Partidului Democrat.

„Presa nu relatează aceste lucruri. Dar eu am toate informațiile. Sunt numeroase lucruri care vor apărea. Nu am trecut încă la România. Să vedeți când vom ajunge la România (…)”, a subliniat Giuliani, numindu-l „escroc” pe Hunter Biden, ale cărui afaceri în Ucraina, China și alte țări au devenit o țintă pentru republicani și Trump.

Camera Reprezentanților din SUA a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden.

foto: Wikipedia / Hepta