Florin Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa”, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție

Publicat: 29 09. 2020, 09:59

Florin Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din București, a fost trimis în judecată de DNA. Secureanu este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, din care două săvârșite ”în formă continuată”, potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de DNA.

Procurorii DNA au stabilit, în timpul anchetei efectuate, că Florin Adrian Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară.

În calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, acesta ar fi dispus – în perioada 2009 – 2016 – ”efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de încă un inculpat din acest dosar”.

Operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate

Banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate – privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale -, cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri care erau și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

În acest dosar întocmit de procurorii DNA, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei, fiind instituită și ”măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile” ce aparțin fostului director de la „Malaxa”.

Dosarul în care este implicat  Florin Adrian Secureanu a fost trimis spre judecare către  Tribunalul București. cu propunerea de a se menține ”măsurile asigurătorii dispuse în cauză”.

Trebuie menționat și că acesta nu este singurul dosar trimis în judecată pe numele lui Florin Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului ”Malaxa” fiind trimis în judecată de procurorii anticorupție și pentru săvârșirea unor ”infracțiuni de luare de mită și delapidare”.