Fost consilier superior în cadrul ANAF, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită

Publicat: 30 12. 2019, 20:47
ANAF anunță noi reguli referitoare la popriri / Foto: caracter ilustrativ

Magistrații Curții de Apel Galați au respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de Georgel Damian și au menținut hotărârea Tribunalului Vrancea prin care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, judecătorii l-au oblogat pe fostul consilier ANAF la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Cotești sau Grădinița Cotești.

„Totodată, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a desfășura activitatea de inspector ANAF, pe o perioadă de 3 ani”, anunță DGA Vrancea.

Hotărârea instanței este definitivă.

Potrivit procurorilor, în 21 iunie 2018, o persoană a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea cu privire la faptul că Georgel Damian i-a pretins mai multe bunuri (materiale de construcții – țeavă metalică, ciment și pietriș – precum și spaliere de beton) pe care intenționa să le folosească la construcția unui gard împrejmuitor al unui imobil.

Pentru a-l determina pe denunțător să accepte remiterea bunurilor solicitate, bărbatul și-a declinat calitatea oficială, precizând că a constatat mai multe abateri de la legislația fiscală la magazinul pe care denunțătorul îl administrează, nereguli care ar fi putut fi sancționate cu amendă de cel puțin 2000 de lei. Totodată, a menționat că urmează să efectueze un control la sediul firmei în luna august 2018.

Consilierul a solicitat ca bunurile menționate să-i fie remise până la data de 23 iunie 2018, însă întrucât denunțătorul nu a putut procura o parte din materialele de construcții solicitate, acesta a acceptat să și le procure singur, eșalonat, pretinzând de la denunțător doar contravaloarea acestora.

Denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, consilierul public fiind prins în flagrant în data de 23 iunie 2019, după ce a primit de la denunțător suma de bani și materialele de construcții.